Extracţia dentară este cea mai frecventă indicaţie de chirurgie dento-alveolarã care se efectuează aproape zilnic în cabinetul de practică stomatologică. Deşi extracţia dentară cunoaște încă o largă apreciere din partea practicienilor, cu timpul indicaţiile de extracţie au fost relativ restrânse odată cu evoluţia stomatologiei. Medicii dar mai ales pacienţii au înţeles că trebuie făcute eforturi pentru a se păstra orice dinte pe arcadă , extracţia dentară fiind ultima soluţie terapeutică.
Accidentele extracției dentare pot fi reduse la minim printr-o evaluare corectă clinică și radiologică preextracțională și prin respectarea principiilor de extracție în corelație cu statusul local și general.
Intervenţiile de chirurgie dento-alveolară necesitând o manualitate foarte bună, o tehnică corectă, asigurarea condiţiilor de siguranţă în ceea ce privesc asepsia şi antisepsia, la un pacient complet şi riguros investigat din punct de vedere general şi local, lasă adeseori unele aspecte să scape controlului chirurgical, fapt care atrage instalarea complicațiilor post-operatorii.
Numeroase studii au abordat problematica accidentelor și complicațiilor post extracționale şi cu toate acestea a rămas o întrebare în continuare deschisă care ne-a provocat în alegerea temei prelegerii noastre: „De ce numai anumiţi pacienţi instalează „ complicatii postextracționale – locale sau generale ” în condiţiile respectării indicaţiilor operatorii, ale regulilor de asepsie şi antisepsie, ale unor tehnici corecte intraoperatorii şi de îngrijiri ulterioare.?
O altă întrebare pe care o luăm în consideraţie se referă la faptul : „este o complicatie post extractionala o evoluţie firească , predictibilă , o iatrogenie sau un caz de malpraxis ?” Decizia terapeutică a medicului nu trebuie să escaladeze discomfortul pacientului ci trebuie să aprecieze cât mai corect şi realist situaţia clinică.
Asistenţa medicală în chirurgia dento-alveolară, implică două aspecte aparent diferite aflate într-o strictă simbioză: unul tehnic bine definit, de strictă specialitate şi altul mai puţin delimitat care include în mod practic, toate particularităţile pacientului ce se prezintă la cabinetul stomatologic.
Oricât de precisă ar fi tehnica stomatologică şi îndemânarea medicului practician dacă nu sunt luate în consideraţie condiţiile specifice fiecărui pacient sau viceversa, prestaţia medicală nu se poate ridica la un nivel superior, rezultatul final putând fi compromis prin apariţia unor accidente intra-operatorii și mai grav a unui curs postoperator defavorabil.