S-a format ca medic stomatolog la Facultatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași. La un an după absolvire, în 2006, a fondat Clinica Linteș împreună cu soția sa și o altă colegă. Și-a format o echipă dinamică de profesioniști dornici să se dezvolte constant, alături de care duce stomatologia la cel mai înalt nivel.
Dr. Răzvan Ionuț Linteș s-a perfecționat continuu, atât în țară cât și în străinătate. A urmat cursuri dintre cele mai diverse, printre care cursul postuniversitar de implantologie unde în 2009 a obținut competența profesională.
Anul 2016 i-a îndeplinit dorința de a oferi cele mai înalte standarde în stomatologie, Clinica Linteș devenind una din puținele clinici din România care a integrat complet LASER-ul.
În anul 2017, la RWH Aachen University Germania, a absolvit Master in Laser Therapy care a însemnat ridicarea standardelor la un nou nivel. Tot de atunci este membru al International Society of Laser Dentistry.
Din 2019 a integrat și digitalul în tot ceea ce înseamnă planificarea și realizarea cazurilor protetice din practica sa.
Tot atunci, a fondat și AI Dental Learning din dorința arzătoare de a da mai departe din cunoștințele acumulate în toți acești ani. Misiunea AI Dental Learning este să ridice standardele actului medical la noi niveluri prin oferirea de cursuri de perfecționare pentru medicii stomatologi și echipele lor. Ca trainer autorizat pentru Swiss Dental Academy, Dr. Răzvan Ionuț Linteș predă cel mai complex și inovativ protocol de profilaxie orală și are grijă să fie mereu secondat de profesioniști valoroși și de renume.
Ceea ce-l face un profesionist desăvârșit și un lider apreciat este abordarea lui holistică a pacientului și a vieții. Atenția la ceilalți, iubirea pentru familie, pasiunea pentru sport și o viață sănătoasă și continua dezvoltare personală l-au determinat să mai creeze un spațiu în care să pună în evidență umanul din profesional. S-a născut astfel, în martie, 2022, podcastul Right People Right Vibes care se dorește a fi locul care pune în valoare sufletul.
Începând din 2023, Dr. Răzvan Ionuț Linteș și-a extins perspectiva profesională, fiind în formare în psihoterapie sistemică de cuplu și familie, adăugând astfel noi dimensiuni în abordarea holistică a relațiilor și sănătății pacientului.